Displaying 1 - 3 of 3
În 2021-2022, CTWWC în parteneriat cu trei organizații ale societății civile: Keystone Moldova, Copil, Comunitate, Familie (CCF Moldova) și Asociația Parteneriate pentru Fiecare Copil (P4EC), a realizat o serie de cercetări la nivel național, inclusiv evaluarea complexă a șase instituții rezidențiale (IR).
Toate aceste analize urmează să servească drept puncte de reper în fundamentarea viziunii CTWWC în Moldova și implementarea acesteia, în strânsă colaborare cu autoritățile publice centrale și locale şi organizațiile societății civile, printr-o abordare colectivă, care presupune susținere…
A fost efectuată atât analiza ghidurilor naționale cât și internaționale, a proceselor standard de operare, a instrumentelor și a materialelor pentru Managementul de caz (MC) pentru a identifica punctele forte și lacunele. Orientările și protocoalele actuale ale MC sunt bine dezvoltate, dar necesită mai multe actualizări și criterii pentru a răspunde provocărilor socioeconomice actuale. Un ghid generic, care să nu fie axat pe o tematică anume, însoțit de fișe tehnice pe situații specifice care includ familii cu copii și toate situațiile conexe, pare cea mai bună abordare pentru…
Cercetarea a implicat efectuarea unei evaluări a formărilor, competențelor, punctelor forte și lacunelor forței de muncă din serviciile sociale. Deși sistemul general de formare inițială și învățare continuă este destul de bine reglementat de lege, cu obiective, principii și componente specifice, implementarea eficientă a programelor de formare de către stat rămâne deficitară și se bazează în mod semnificativ pe ONG-uri. În plus, conținutul actual al formărilor necesită formalizare și aprobare oficială.
Read also: …